• ziua de 24 ianuarie a fost marcată printr-un program folcloric si o horă mare la care au fost invitati toti participantii
Oficialitătile tîrgnemtene au marcat Ziua Unirii printr-o manifestare organizată în piata Adormirea Maicii Domnului, la care au luat parte primarul Decebal Arnăutu, viceprimarul Iftime Petrariu, administratorul public Vasile Luculescu, elevi, cadre didactice, functionari publici si diversi cetăteni. Activitatea a început la ora 11 pe acordurile fanfarei Casei Culturii, muzica atrăgînd o multime de curiosi.
Un reprezentant al Casei Culturii a sustinut un discurs despre însemnătatea evenimentului istoric petrecut în urmă cu 153 de ani, apoi s-a adresat publicului, primarul. „Să nu uităm că pe 5 ianuarie 1859 Alexandru Ioan Cuza devine domnitor al Moldovei, după scurt timp înfăptuind Unirea Principatelor. Azi, asa cum e traditia, ne-am adunat si noi să intrăm într-o horă a unirii în semn de recunostintă fată de înaintasii nostri. Multumesc participantilor, minunatilor instrumentisti ai fanfarei coordonate de profesorul Mihai Atomei, tuturor celor de la Casa Culturii care s-au implicat în organizarea manifestării, multumesc Clubului Copiilor, Ansamblului Ozana, copiilor si elevilor, profesorilor si directorilor, Sindicatului pensionarilor. Multumesc tuturor celor cu drag de istorie si de cultură care au fost alături de noi“, a spus Decebal Arnăutu, îndemnînd apoi lumea să se prindă într-o horă a unirii. Începutul a fost făcut de primar si un grup de tineri în costume populare, cu steaguri în mînă, membri ai Ansamblului Ozana, după care cercul de dansatori s-a lărgit, ajungînd să numere mai mult de o sută de participanti, majoritatea copii. Adultii erau mai putini, cei mai multi preferînd să privească totul de pe margine. După ce hora s-a învîrtit de cîteva ori, instrumentistii fanfarei au început să cînte alte melodii, iar participantii din piata Adormirea Maicii Domnului au fost poftiti să se încălzească cu vinul fiert oferit de primărie. Erau amenajate două puncte din care se distribuia licoarea aburindă, dar unii ezitau să se apropie, asa că Decebal Arnăutu a luat chiar el la un moment dat tava cu paharele pline, servindu-i. Pe parcursul activitătii atmosfera a fost calmă, spre multumirea organizatorilor care nu excludeau posibilitatea ca pe 24 ianuarie să se facă auzite eventuale huiduieli, pe fondul protestelor desfăsurate în toată tara de mai bine de o săptămînă.
(Sursa: Monitorul de Neamt )